Banca Poloneză de Celule Stem

Banca Poloneză de Celule Stem (PBKM) a fost înfiinţată în ianuarie 2002 ca o societate cu răspundere limitată, cu un capital de 50.000 PLN.

Ideea a venit din interesul crescând în întreaga lume pentru utilizarea terapeutică a celulelor stem.

În 2002 Banca Poloneză de Celule Stem a intrat într-o colaborare cu Institutul Memorial de Sănătate al Copilului unde s-a creat un laborator special pentru analiza, prelucrarea şi criogenia sângelului de cordon ombilical.

În aprilie 2003, Banca Poloneză de celule stem şi-a schimbat statutul şi a devenit societate pe acţiuni. În acelaşi timp capitalul social a crescut la 1.020.000 PLN.

În Bancă se află o echipă de specialişti în hematologie, transplantologie, transfuzii de sânge, ginecologie şi obstetrică, membri ai Consiliului Ştiinţific şi Medical, ce susţin activităţile sale medicale.

În mai 2003 , Banca Poloneză de celule stem a fost auditată de Centrul Naţional al Donaţiilor de Sânge şi Hemoterapie, care a confirmat că activitatea băncii este conformă cu standardele cerute, procedurile şi regulile în vigoare. Astfel de auditări se fac anual pentru a se menţine cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte prelevarea, transportul, prelucrarea şi stocarea sângelui din cordonul ombilical.

La sfârşitul anului 2003, Banca Poloneză de celule stem a semnat un acord cu Institutul de Hematologie şi Transfuzie din Varşovia, Polonia, ce garantează că Institutul va prelua în grija sa, pentru stocare ulterioară a probelor dacă acest lucru va fi imposibil de realizat de către bancă.

Banca Poloneză de celule stem şi-a asigurat tot stocul de celule stem depozitate. Mai mult, activitatea sa este de asemenea, asigurată.

Parteneriatul Băncii Poloneze de Celule Stem cu Biogenis a început în 2007, ca acţionar al companiei. Susţine dezvoltarea şi evoluţia băncii Biogenis atât cu know-how unei activităţi de succes cât şi cu multe cunoştinţe medicale şi ştiinţifice.