Clinica Palade – Spital și Policlinică cu profil chirurgical

CLINICA PALADE şi-a început activitatea în 1994 sub forma unui centru medical cu profil chirurgical. Serviciile medicale prestate erau reprezentate de consultaţii şi investigaţii clinice, tratamente şi intervenţii de mică chirugie, care erau rezolvate în ambulator sau în regim de spitalizare de zi. Mulţi pacienţi ne solicitau servicii chirurgicale cu risc crescut pentru a căror rezolvare este nevoie de echipa anestezico-chirurgicală, sală operaţii dotată cu tehnică medicală performantă, compartiment de Terapie Intensivă şi confort spitalicesc crescut. Cerinţele lor, precum şi absenţa în acel moment a unor instituţii sanitare cu paturi care să ofere servicii medicale la alte standarde de calitate decât cele oferite de sistemul public de sănătate, ne-au determinat să promovăm un amplu program investiţional finalizat în august 2005, prin inaugurarea clădirii în care ne desfăşurăm în prezent activitatea.

Echipa medicala: 

Dociu Anca

Medic specialist, competenţă ecografie o-g, doctor în medicină – Obstretică şi ginecologie

 

Ichim Ion Petru

Medic primar – Obstetrică şi ginecologie

 

Contact:

Str. Erou Ciprian Pintea nr.21
Bacău 600112
Tel. +40234 – 206.125 / +40744 – 363.776
Fax. +40234 – 520.028
Email: office@clinicapalade.ro