Oamenii de stiinta din Edinburg au reusit sa creeze in laborator celule nervoase, obtinute din celule ale pielii prelevate de la persoane ce sufereau de afectiuni neurologice si psihice, relateaza realitatea.net.
Cercetatorii au incercat sa studieze celulele din creierul persoanelor cu afectiuni psihice. Ei au cautat o modalitate pentru a evita prelevarea celulelor direct din creier, deoarece acesta este o manevra foarte periculoasa pentru pacienti. Astfel, au prelevat celule din piele, le-au transformat in celule stem, iar apoi le-au „indrumat” sa se transforme in celule nervoase.
In prezent, oamenii de stiinta dispun de un stoc de celule nervoase identice cu cele din creierul pacientilor cu diferite tulburari. Celulele pot fi utilizate pentru a studia caracteristicile lor asociate cu boala si pentru a testa efectele unor medicamente.
Experimentele au avut loc la Centrul de Medicina Regenerativa al Universitatii din Edinburgh, iar metoda poate fi folosita si pentru a obtine celule identice cu cele din ficat si inima, organe in cazul carora este dificila practicarea biopsiilor.
Sursa: PaginaMedicala.ro